Zitec, unul dintre liderii pieței de IT & digital marketing din România, specializat în dezvoltarea de soluții și servicii de transformare digitală, a înregistrat o cifră de afaceri de 10,5 milioane de euro în 2020, în creștere cu 50% comparativ cu anul precedent
Zitec, companie românească specializată în dezvoltarea de soluții de afaceri, servicii și produse tehnologice personalizate, precum și servicii de digital marketing, raportează pentru primele 6 luni ale anului 2020 creșteri ale veniturilor de peste 50% față de aceeași perioadă a anului 2019.
Marca Volkswagen vrea să-și îmbunătățească eficiența marketingului cu 30% în următorii doi ani, în condițiile în care va menține neschimbat bugetul. Compania mizează pe dublarea procentului de marketing digital.
Startup-ul indian din domeniul educației digitale Simplilearn va instrui peste 600 de angajați ai Orange România în domenii precum marketing digital și comunicare, social media și inteligență artificială (AI).
Furnizorul britanic de servicii digitale de marketing XLMedia, în acționariatul căreia se află fondul american BlackRock și banca germană de investiții Berenberg Bank, a intrat pe piața românească a jocurilor de noroc prin achiziția unui portofoliu de site-uri web dedicate, inclusiv Ponturi Bune, pentru care a plătit 1 milion de dolari.
A mizat pe servicii de marketing integrate, iar acum, la 28 de ani, Adrian Enache conduce o agenție care a obținut în primul an de activitate 350.000 de euro. Ținta sa este de a dubla cifra de afaceri de la an la an, cel puțin în următorii patru ani.